Ne place să vorbim despre fericire așa cum am vorbi despre basme.
Și da, au fost odată ca niciodată…oameni fericiți.
Mai nou, reducem fericirea la sondaje, clasificări sau rețete nereușite.
Citim articole care ne povestesc despre oameni numiți fericiți pe nedrept. Și, fie că vrem sau nu, de multe ori ajungem (chiar) să credem.
Observ că ne place să fim amăgiți.
Amăgiți de aparențe.
Piste false și cei care sunt(em) păcăliți de ele.
Înțeleg că fericirea a ajuns, mai mult sau mai puțin, clișeu.
Fericire- sentiment redus la banalitate.
Îmi place, totuși, să gândesc altfel.
Îmi place să cred că adevărata fericire nu se oprește în lucrurile pe care le avem. Sau le dorim.
Ci merge mai departe de ele.
Merge spre acele lucruri care nu se văd.
Eu cred că fericirea vine dinăuntru. Dinăuntrul sufletului.
Și se construiește.
Se construiește din atitudini, zâmbete, din perspectivele corecte.
Și da, omul fericit nu este cel care își construiește case, ci gânduri.
Fericit pe o durată nelimitată.
Omul care învață că gândurile sale îi conturează viața.
Omul care învață să gândească frumos.
Frumos despre orice.
Despre oameni. Și despre relațiile cu ei.
Despre prosperitate. Sau incertitudine.
Despre ce înseamnă succesul. Sau despre cum să așeze eșecurile în lumina potrivită.
Cel care gândește frumos despre ceilalți, despre viață și sine –
definiția omului cu un pas mai aproape de a trăi fericit.
Și da, fericirea mai cuprinde, pe lângă toate gândurile,
oamenii, momentele și lucrurile care contează.
Acei oameni, momente și lucruri menite să aducă bucurie.
Bucurie pe fețe, în ochi și inimi.
Pentru mine, fericirea înseamnă cei dragi. Buchete de amintiri și dragoste.
Fericire găsesc în muzică. În a asculta. Și a o cânta mai departe.
Și da, mai mult ca toate poate, descopăr că fericirea stă ascunsă în Dumnezeu.
Cred că avem nevoie să găsim mai des acele lucruri care ne fac fericiți.
Să le găsim și să nu le mai dăm drumul.
Alege să nu lași fericirea un clișeu.
Ci fă-o un mod de viață.
Pentru ca oamenii fericiți să nu moară odată cu eroii basmelor.
2 Comments
Tu scrii: “Și da, mai mult ca toate poate, descopăr că fericirea stă ascunsă în Dumnezeu.” Consimt la această afirmație!
Îndrăznesc să sugerez o completare: fericirea poate fi o formă de împlinire. Isus a spus pe cruce, parafrazat: “S-a împlinit!”. A fost EL fericit? Sunt fericirea și calvarul de la cruce compatibile? Eu cred că da… De aceea suntem cred îndemnați să înțelegem că a ajunge să fii fericit presupune și chin, persecuție, răbdare, ascultare de Dumnezeu.
Mai cred că fericirea este un fruct savoros al dragostei.. Și sunt convins că fericirea autentică este unul dintre modurile în care Dumnezeu se glorifică în noi.
Așa e. Îmi place să cred că fericirea nu se referă doar la acea stare fizică de exaltare, ci poate lua multe forme. Și da, fericirea înseamnă și împlinire.
Pot să cred că Dumnezeu a fost fericit creând omul.De ce fericit? Pentru că l-a iubit 🙂
Se spune că “ forma vasului este dată de golul dinăuntru.”
La fel, forma creației este dată de Creatorul ei.
Cred că forma pe care o ia fericirea lui Dumnezeu se poate găsi în noi, în felul în care alegem să trăim și să vedem lucrurile din jur.