Inspir.
Simt raze de soare
și căldură.
Luminează frumusețe.
Mă gândesc că
sunt străină de acest pământ
și privesc,
în căutare,
undeva deasupra lui.
Undeva unde ochii mei
pot și sunt liberi
să viseze.
Cerul.
Necuprins albastru,
pânză pentru pictarea norilor,
a zborurilor de porumbei, fluturi
și îngeri.
Acoperământ al pământului
și Pământ
pentru picioarele lui Dumnezeu.
Privesc în sus și meditez frumusețe.
Cerul.
Loc pregătit și
măsurat de palmele
Tatălui meu.
Cort întins de El
pentru mine,
copil al Lui.
Îndrăznesc să privesc
mai sus.
Mai sus
cu ochii minții mele.
Ce văd?
Văd o cetate,
văd pregătire
văd dragoste
și pace.
Văd pregătite case și coroane.
Pentru cine?
Pentru mine.
Pentru tine.
Îmi iau inima-n dinți
și îndrăznesc
să văd
deasupra lor.
Deasupra tuturor.
Mai sus de fluturi
nori
și îngeri.
Mai sus de o cetate
de flori și de coroane.
Mai sus de tot ce-nseamnă frumusețe.
Ce văd nu pot să spun.
Doar pot
să simt.
Doar pot
s-aud și să privesc în fiecare zi.
Doar pot să tac.
E El,
e Dumnezeu.
E Cel care mi-a dat
și ochi
și mâini
și-o inimă ce-mi bate-n piept.
Și toate mi le-a dat
ca
să-L slăvesc.
Sunt om, deși
mă aflu sub
opera de artă
a Mâinilor cerești.
Expir.