Se spune despre ochi că sunt lumini.
Lumini ale trupului.
Și da, ochii aduc în lumină multe.
Poate prea multe.
Și prea rele.
Îmi place totuși, să privesc mai departe.
Îmi place să văd ochii ca și lumini ale sufletului. Lumini prin care ne hrănim sufletul.
Până la urmă, tot ceea ce privim ajunge direct la inimă.
Și da, de multe ori, avem un suflet gol pentru că nu știm unde să privim. Sau cum.
Cred că felul în care vedem viața este o problemă de perspectivă.
Problemă care se rezolvă atunci când alegem să privim din unghiurile potrivite.
De cele mai multe ori, privirile ne sunt îndreptate către urât, către negru, către rău. Și e ceva normal, atunci când lumea din jur este ticsită de el.
Pentru mine, provocarea este să îmi antrenez ochii să vadă binele.
Să vadă mai mult binele.
Provocarea de a trăi anormalitatea.
Pentru că există în lume și bine. Există și oaze. Există și frumos.
Îmi place să cred că, dacă îndrăznim să schimbăm unghiurile, îndrăznim să ne schimbăm viața.
Și da, e o luptă.
O luptă care se duce de dimineața până seara.
O luptă pentru lumini. În trup și suflet.
Privește mai mult din bine.
Și închide ochii în fața răului.
Pentru că doar așa, poți ajunge să ai un suflet frumos, un suflet pe placul lui Dumnezeu.
Îndrăznește să te repoziționezi față de binele și răul lumii din jur.