Răsărit de soare la margine de lume.
Stoluri de păsări ce se bucură.
Și pentru că, de multe ori, uităm să mai trăim.
Trăiesc într-o lume cu oaze. Oaze de bucurie, oaze de speranță, oaze de pace. Oaze în deșert.
Deșertul vieții.
Și da, asta sunt. Un om călător în căutare de oaze. Oaze ce-mi aduc aminte de cer.
Tulburare, griji, disperare și lacrimi. Ăsta e deșertul meu. Ăsta e deșertul lumii din jur.
Și totuși.. de ce de cele mai multe ori când mă simt prins în toate acestea, ochii mei rămân la nivelul pământului și refuză să se ridice?
De ce știu că dacă El dă pace nimic nu o poate tulbura, dacă El dă bucurie, nimic nu o poate murdări, daca dă El iubire nimic nu o poate stinge, și continui să rămân cu ochii ațintiți în noroiul din jurul meu? ( Iov 34:29)
Sunt eu, om ce uită să privească cerul.
Sunt eu,om ce uită să-L privească pe Cel ce locuiește cerul.
Sunt un călător printr-un deșert ce e plin de oaze.
Oaze de Dumnezeu.
Însă ceea ce uit de fapt, este că am fost creat să trăiesc în bucurie. În oaze de bucurie.
Tot ceea ce trebuie să fac este să caut. Și să cred.
Să cred că deși totul în jurul meu pare secătuit de frumusețe, de viață, există oaze.
Și ar trebui să știu că atunci când le găsesc, să nu mai plec din interiorul lor.
Se spune că elefanții din Africa sunt mereu în căutare de oaze. De ce?
Pentru că, deși caută vreme îndelungată până să găsească acel loc în care să își astâmpere setea, uită tot efortul de a ajuge acolo, și pleacă mai departe. Pleacă înapoi în deșert. Ca poate, după alte luni, să descopere din nou același loc, la fel de însetați.
Mi-ar place ca să nu mai uit.
Pentru mine, drumul înspre oaze este cerul.
De multe ori, privesc in sus. Cerul mă face să întrezăresc ceva mai mult decât deșertul.
Privesc la El.
Privesc la lucrurile oferite de El.
Și le las să mă bucure.
Îmi ridic privirea, iar ochii mi se umplu de sublim.
Descopăr că deși apar și umbre atunci când e lumină, cerul e lispit de ele.
Cerul e lumină fără umbre.
Mă minunez.
În ochii Lui, am fost creat să locuiesc numai în întregul oazelor.
Vreau pace,
vreau bucurie
și iubire.
Vreau plinătate.
Îmi provoc inima să trăiască noua realitate din jur. O realitate plină de Dumnezeu.