În ultimele zile, a plouat mult.
Acele ploi zdravene, cu tunete și fulgere.
Acele ploi în care cerul devine front. Război între lumini și umbre.
Îmi plac fulgerele.
Mă fac să simt că, în întunericul dens al furtunii, există totuși speranță.
Și apoi, mai e ecoul tunetelor, care de multe ori, mă face să mă cutremur.
Acel ecou care zguduie parcă pământul întreg.
Există în viață unele momente în care avem nevoie să credem.
Acele momente în care totul din jurul nostru parcă ne împinge să ne deschidem ochii și să înțelegem că trebuie să existe ceva mai mult.
Că undeva, mai presus de noi, există ceva mai mult.
Furtuni- momente în care contemplez Divinul.
M-am gândit mult la ce înseamnă, de fapt, credința.
La ce înseamnă să ai credință.
E adevărat că lumea vorbește despre ea. Unii poate o caută, alții o pierd, iar o altă categorie e posibil să ajungă chiar să o trăiască.
Pentru mine, un lucru este cert: să ai credință, nu e simplu.
Afară, furtuna face muzică și gândurile parcă se adună la fel ca norii.
Și plouă.
Iar aici, acum, descopăr.
Credința, pentru mine, înseamnă viață.
Credința înseamnă un mod de viață.
Și da, Biblia ne spune că credința nu se oprește doar în vorbe.
Sau în fapte.
Eu am înțeles că adevărata credință schimbă.
Și însuflețește.
Ne schimbă și ne însuflețește.
Omul care crede cu adevărat trăiește altfel.
Iubește altfel.
Se roagă altfel.
Privește și înțelege altfel.
Mai pe scurt,
este fericit altfel.
Omului care are credință, nu îi este frică.
Pentru că trăiește într-o continuă bucurie. Bucurie ce se desprinde din lucrurile în care crede.
De ce?
Pentru că atunci când credem, perspectivele se schimbă.
Și totuși, de ce este greu să ai credință?
De ce este nu este simplu să fi om credincios?
Pentru mine, răspunsul este limpede, la fel ca și stropii de ploaie:
Credința, în secolul XXI, a devenit artizanat.
Un artizanat frumos, despre care poate se vorbește bine.
Un artizanat atârnat undeva pe un perete al sufletului.
Nu știu multe despre artizanate, dar ceea ce știu este că nu mai sunt la modă.
Artizanatele reprezintă trecutul.
Artizanatele sunt despre vechi, despre apus.
Și da, trecutul rămâne doar o amintire.
Mi-ar place ca, în inimile noastre, credința să redevină la modă.
Pentru că, ceea ce nu mai e la modă, se înlocuiește.
Iar ceea ce poate înlocui credința din inima noastră este numai ne- credința.
Ai grijă în ce crezi.
Ai grijă la lucrurile care sunt la modă, și totuși, care încearcă să acopere adevărul, să acopere ceea ce contează.
Ai grijă la necredință.
Pentru că, de credința ta, depinde toată viața.
Îți doresc ca, din perspectiva unei credințe autentice, să rămâi la nivelul zdrențelor.